Articole

Filtru
  • INVITATIE Concurs sportiv "Cupa Stefan D. Luchian" Stefanesti, editia a V-a

    INVITATIE

     

    Cupa,,Ștefan D. Luchian” Ștefănești – CONCURS SPORTIV REGIONAL,

     EDIȚIA V– 25 MAI 2019

     

    SECȚIUNEA I – PARTICIPARE DIRECTĂ

     În ziua de 25 MAI 2019, Liceul” Ștefan D. Luchian” Stefanesti - Botosani, în parteneriatcuInspectoratul Școlar al Județului Botoșani, Casa Corpului Didactic Botoșani, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani, Primăria Orașului Ștefănești, Jud. Botosani va organiza a V a ediție a concursului sportiv regional Cupa ,,Ștefan D. Luchian” Ștefănești.

    Gup țintă: Elevi ai claselor I-XII, cadre didactice din învățământul primar, gimnazial, liceal.

    Beneficiari direcți: elevii și cadrele didactice participante

    Beneficiari indirecți: Părinții, comunitatea locala

    Activități/ Probe din cadrul concursului:

    Elevii claselor I-IV, vor participa la o singura proba (Şah), elevii claselor V-VIII, vor participa la 4 probe (Sărituri cu coarda, Ștafeta, Trage sfoara și Flotari), iar elevii claselor IX –XII, vor participa la 4 probe (Viteza - 60m, Sărituri la groapa cu nisip, Aruncarea greutății si Darts).

    Pentru cei care doresc sa participe vor trimite prin poştă până la data de19 APRILIE 2019  împreună cu un plic A4 autoadresat - Fişa de înscriere și acordul de parteneriat completat în două exemplare pe adresa - Liceul ,,Ștefan D. Luchian” Ștefănești, Orașul Ștefănești, Județul Botosani, cod postal  717385, cu specificația pentru CONCURSUL SPORTIV ,,Cupa Ștefan D. Luchian” Ștefănești.

    Acordul de parteneriat, regulamentul si fisa de inscriere se regasesc mai jos pentru descarcare.

    Date de contact:

    Prof. Vaipan Raluca ( Liceul ,,Ștefan D. Luchian” Ștefănești)

    Tel.  0754631186

    e-mail ralucamerticariu@yahoo.com

    PARTICIPAREA SE FACE ÎN MOD DIRECT ȘI ESTE GRATUITĂ.

     

    SECȚIUNEA a II-a – PARTICIPARE INDIRECTĂ

    CONCURSULUI  REGIONAL  DE  FOTOGRAFIE

    CU TEMATICĂ SPORTIVĂ

    „CUPA ȘTEFAN D. LUCHIAN” ȘTEFĂNEȘTI

     

    CONDIŢII DE PARTICIPARE :

    La concurs pot participa cu lucrări fotografice elevii pasionati de fotografie.

    Lucrările fotografice vor avea dimensiunea A4, vor fi color si vor reda imagini din cele 9 probe ce se desfasoara la ,,CUPA STEFAN D. LUCHIAN’’ STEFANESTI.

    Un cadru didactic coordonator poate inscrie in concurs maxim 3 elevi pentru fiecare categorie de varsta. Fiecare elev poate participa cu o singura fotografie in concurs. Totodată, fotografiile trimise la concurs nu trebuie să fi fost publicate vreodată. Nu pot participa imagini care combină elemente ale mai multor fotografii sau care au elemente eliminate. Micile retuşuri de culoare şi luminozitate vor fi acceptate.  Fotografiile nu vor fi returnate. Ele devin proprietatea unitatii scolare organizatoare a concursului. Participanţii trebuie să deţină dreptul asupra tuturor fotografiilor înscrise de ei la concurs. Trimiterea unei fotografii pentru acest concurs este considerată automat o declaraţie de acceptare de către concurent a tuturor condiţiilor prezentate mai sus.

    Lucrările împreună cu fişa de înscriere și acordul de parteneriat completat în două exemplarese vor trimite prin poştă până la data de 19 APRILIE 2019  împreună cu un plic A4 autoadresat -cu specificația pentru

    CONCURSUL  DE  FOTOGRAFIE CU TEMATICĂ SPORTIVĂ

    ,,Cupa Ștefan D. Luchian” Ștefănești.

    Acordul de parteneriat, regulamentul si fisa de inscriere se regasesc mai jos pentru descarcare.

    Date de contact:

    Prof. Vaipan Raluca ( Liceul ,,Ștefan D. Luchian” Ștefănești)

    Tel.  0754631186

    PARTICIPAREA SE FACE ÎN MOD INDIRECT ȘI ESTE GRATUITĂ.

    DESCARCA REGULAMENT CONCURS

    DESCARCA ACORD DE PARTENERIAT

    DESCARCA FISA DE INSCRIERE - PARTICIPARE DIRECTA

    DESCARCA FISA DE INSCRIERE - PARTICIPARE  INDIRECTA 

     

     

  • 2016 - eTwinning - Christmas card project

     

                     Proiectul eTwinnning "Felicitari de Craciun" a avut loc in perioada noiembrie -decembrie 2016. Au participat un numar de  58  scoli din diferite tari ale Uniunii Europene, de diferite varste. D-na educatoare Lacramioara Zeicanu a intrat cu grupa ei in categoria 3-6 ani. Elevii au lucrat impreuna cu dumneaei la cate o felicitare pentru fiecare dintre cele 15 scoli din categoria 3-6 ani . Felicitarile au fost trimise prin posta catre scolile participante iar grupa d-nei Zeicanu a primit, la randul lor, felicitari din diferite tari europene.

    GALERIE FOTO

     

     

     

     

     

  • 2016 - Creăm din suflet pentru suflet...

                   ,, Nu contează cât de mult dăruim, ci câtă iubire punem în dăruire” ,  spunea Maica Tereza, iar elevii Liceului ,, Ștefan D. Luchian ” Ștefănești își propun, îndrumați de dascălii lor, să dovedească acest lucru prin realizarea proiectului ,, Creăm din suflet pentru suflet...”. Acest proiect-concurs își propune un țel superior prin prisma resurselor utilizate, dat fiind faptul că subliniază dorința de a crea bucurie prin dăruire, dorință prezentă în sufletul fiecăruia dintre noi. Realizarea unui brad împodobit cu decorațiuni create de elevi, care să poarte amprenta imboldului lor de a lumina chipuri întunecate, poate, de suferință, este rezultatul final preconizat al proiectului. Nu vor fi lipsite de importanță nici rezultatele mai puțin materiale, precum mulțumirea sufletească a fiecărui participant de a fi contribuit la realizarea unei atmosfere specifice sărbătorilor de iarnă la U.A.M.S Ștefănești, prin oferirea bradului realizat bătrânilor care locuiesc acolo. Pe lângă satisfacția realizării acestui lucru deosebit, elevii vor fi răsplătiți și cu diplome, locurile I, II și III pentru fiecare clasă care crează cel puțin zece decorațiuni pentru bradul de Crăciun. Astfel, împlinirea va fi totală și dorința de implicare în astfel de acțiuni se va manifesta și cu alte ocazii. Atât elevii cât și cadrele didactice implicate vor simți, prin confecționarea acestor decorațiuni, că fiecare dintre noi putem influența fericirea celorlalți, că descrețirea frunților ridate de suferință și neputință nu ne este imposibilă. Astfel, vom contribui la magia sărbătorilor, vom fi magicieni chiar și pentru o clipă. Țelul măreț, prin investirea de sentimente, și rezultatele preconizate denotă calitatea acestui proiect care formează suflete în vederea sensibilizării altor suflete. 

     

                    Aşa suna argumentul propus de prof. Vaipan Raluca şi prof. Sudureac Iuliana acum o lună si ceva. Un argument puternic ce a stârnit o şcoală întreagă. Fiecare clasa, îndrumată de diriginţi şi profesori au muncit săptamâni la rând pentru a creea cele mai frumoase decoraţiuni, cele mai festive felicitari, lucrate din inimă. Acestea s-au adunat , au fost jurizate şi s-au ales premianţii.  Dar concursul , diplomele, au fost o mică parte a adevaratului scop al acestui proiect.

    Am vrut să punem un zâmbet pe faţa unor oameni necăjiţi, să aprindem o scânteie de bucurie în ochii lor, fie şi pentru o scurtă vreme. Ce am reuşit e să îi facem să plângă. Să plângă de bucurie.

    Formatia de dans HORA a Liceului Ştefan D. Luchian, însoţită de profesorii coordonatori, de indrumatoarea lor prof. de muzică Volintiru Crenguţa , de doamnele directoare Elena Marineac şi Elena Ignat, si alte cadre didactice,  au oferit un spectacol de gală bătrânilor si personalului de la U.A.M.S Ștefănești, prin dansuri populare şi colinde tradiţionale de Crăciun.

    GALERIE VIDEO

     COLINDE  01     COLINDE 02

    FORMATIA HORA INCANTA LOCATARII U.A.M.S.

    IMPODOBIREA BRADULUI

    MULTUMIRI CU EMOTIE

     

    GALERIE FOTO - U.A.M.S. STEFANESTI

     

    GALERIE FOTO - DECORATIUNILE

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

  • 2016 - De ce iubesc pacea?

    Cu ocazia Saptamanii Educatiei Globale, elevii clasei a VII-a B, imreuna cu Doamna Diriginta  Arusti Florentina au desfasurat in data de 17.11.2016, activitatea DE CE IUBESC PACEA?

     "Dacă vrem să ajungem la o adevărată pace în această lume, atunci va trebui să începem de la copii"  (Ganhi)

     

      "Pacea este un subiect minunat, un subiect despre care iti place sa vorbesti si mai ales iti place sa il simti. Cei mai multi oameni isi dau seama ce pretioasa este, abia atunci cand, din diferite motive, incepe acel lucru ingrozitor numit razboi.
    Pacea inseamna jocuri, bucurie, liniste si siguranta. Pacea este viata in care razboiul nu exista. Pentru ca pacea sa existe, oamenii trebuie sa se respecte intre ei, trebuie sa fie drepti si sa se ajute la nevoie.
     
    Sunt fericita ca traiesc intr-o lume armonioasa, momentan, si sper sa ramana asa.
     "

    Deleanu Andreea
     

         "Eu iubesc pacea pentru ca atunci stiu ca pot fi liber si in siguranta. Toate popoarele s-ar intelege, nimeni nu ar avea vreo problema. Totul ar fi in armonie. Fiecare ar avea o casa. Nu ar exista inchisoare.
     Viata ar fi foarte frumoasa."

    Arcip Alexandru
     

       "De nu ar fi pace pe pamant ar exista numai haos. Pacea este esentiala pentru protejarea bunurilor si fiintelor. Pacea si razboiul sunt ca doi magneti care unesc Pamantul, iar pace si razboi inca mai exista si va mai exista. La noi in Romania este mai mult un razboi politic decat pace. Dar daca vom avea pace pe Pamant noi vom trai mai bine.
    La ce ne gandim cand spunem cuvantul PACE? La liniste, bogatie, iubire, fericire si intelegere proverbul: "Nu a fost niciodata un razboi bun sau o pace rea.

      Pacea este ca un porumbel cu o ramura de maslin in ciocul sau. Ea semnifica bucuria sufletului, curatenia mintii, masura prieteniei. Pacea este este iubire, libertate fara griji, fara discriminari intre popoare. Pacea este o comoara de nepretuit ,pe care nu o putem plati cu nimic. Pentu mine pacea este o dispozitie buna, o virtute, o incredere si o binecuvantare de la Dumnezeu. De aceea trebuie sa ne unim cu totii si sa formam un adevarat ,,lant al pacii”.

    Grindei Dan ,Danila Victoria

    Elevii au confectionat o macheta cu porumbelul pacii in culorile steagului romanesc,dar si diferite desene,referate care au fost expuse in scoala.

     

     

     

  • 2016 - Balul Bobocilor

    Frumoasa tradiţie a Balului Bobocilor se păstrează bine la Liceul Ştefan D. Luchian din Ştefăneşti.  An de an, boboceii claselor a IX- a sunt iniţiaţi în viaţa de liceu de către viitorii absolvenţi  ale claselor a XII-a, prin sfaturi cum să intre în graţie profesorilor, cum să intre sau să nu intre în găşti, pe cine sa evite, unde e biblioteca.  Cel mai important eveniment din viaţa unui boboc este, însă, Balul Bobocilor, un spectacol de o ora-doua  la care se munceste pe brânci cu săptămânile.

    Se ţipă si se plange că nu ies pregatirile bine, ca bobocii nu-s în stare de nimic, că nu e destul timp, că mai trebuie repetate cinci din şase mişcări, că nu se ştie la ce probe să mai fie supuşi candidaţii pentru titlul de Miss şi Mister Boboc, că nu merge sunetul, că inca nu-s  gata diplomele.  Cine sa fie invitat să cânte? Şi dacă publicului nu-i va plăcea spectacolul? Dacă nu vine toată lumea din juriu? Dacă nu merge asta, dacă nu merge aia?

    E o munca titanică iar clasa a XII-a A, îndrumată îndeaproape de doamna diriginta Munteanu Carmelia,  impreuna cu elevii claselor a IX- A şi B, a  reuşit să producă un spectacol memorabil în ciuda anxietăţilor şi problemelor neprevăzute. Cu sala plină până la refuz, aplauze necontenite la momentele artistice şi probele concursului, seara de 21 octombrie 2016 va rămâne pe buzele tuturor pentru mult a vreme.

    Spre deliciul publicului, invitat special a fost Bronx, artist local din Truşesti.

    Titlurile de Miss şi Mister Boboc 2016 au fost acordate concurentilor Moroşanu Raluca din clasa a IX-a B, si Smerea Alexandru din clasa a IX-a A.

    Podiumul a fost completat de Falcaş Narcisa şi Ţăruş Mihai, Vicorschi Lăcrămioara şi Buraga Ciprian, din clasa a IX- a A.

    Câştigători au fost toţi boboceii pentru că, indiferent de votul juriului, aceştia s-au simţit bine şi au creat primele lor amintiri din viaţa de liceu.

    DANSUL CLASEI A XII-A

    VALSUL BOBOCILOR

    GALERIE FOTO

     

     

     

  • 2016 - Festivitatea de deschidere a anului scolar 2016-2017

    Un nou an scolar a fost deschis la Liceul "Stefan D. Luchian" in data de 12 septembrie,  o zi cu emotii atat pentru boboceii din clasa I cat si pentru bobocii ciclului liceal.

    Conducerea scolii, alaturi de reprezentantii Primariei Stefanesti, domnul primar Florin Butura si domnul viceprimar Rotari Toader, reprezentatii Politiei Stefanesti  si Bisericii au urat elevilor, parintilor si cadrelor didactice un an scolar plin de realizari, sanantate si bucurii.

    GALERIE FOTO

     

     

     

     

  • 2016 - Festivalul Internaţional al Cântecului, Jocului şi Portului Popular, Botosani

    Ansamblul de dansuri si cantec popular HORA al Liceului Ştefan D. Luchian ne-a reprezentat la ediţia a 11-a a Festivalului Internaţional al Cântecului, Jocului şi Portului Popular, desfăşurat în zilele de 12 şi 14 august 2016, la Botoşani, sub patronajul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituţie de cultură aflată sub patronajul Consiliului
    Judeţean Botoşani, în colaborare cu Primaria şi Consiliul Local al Municipiului Botoşani.

     

    PROGRAMUL FESTIVALULUI (PRESA LOCALA)


    REPORTAJ VIDEO 1               REPORTAJ VIDEO 2


    VIDEO 1           VIDEO 2          VIDEO 3


    AMSAMBLUL "HORA" PE SCENA

  • 2016 - Festivalul National “Muguras Saucestean”, Bacau

    Ansamblul de dansuri si cantec popular HORA al Liceului Ştefan D. Luchian continuă să ne facă mândri prin participarea lor la diferite festivale şi concursuri locale, naţionale si internaţionale.
    Deşi grupul a fost constituit, sub îndrumarea domnului instructor-coregraf Ionel Petrişoru şi a doamnei profesoare Crenguţa Volintiru, abia din octombrie 2015, membrii ansamblului, de la clasele de gimnaziu şi liceu, ne-au încântat cu prestaţii extraordinare, medalii si premii la fiecare ieşire a lor.
    De această dată se întorc cu PREMIUL I de la Festivalul Naţional de Cântece şi Dansuri Populare "MUGURAS SAUCESTEAN", desfăşurat între 13-14 august 2016, in comuna Sauceşti din judeţul Bacău, festivalul aflându-se la a 4-a ediţie.

    GALERIE FOTO

    VIDEO 1                   VIDEO 2

    DETALII IN PRESA LOCALA BACAU

  • 2016 - Luna curăteniei - Aprilie 2016

    Pe parcursul lunii Aprilie 2016, la Liceul Ştefan D. Luchian din Ştefăneşti s-a desfăşurat proiectul LUNA CURĂŢENIEI. În cadrul acestui proiect s-au desfaşurat diferite activităţi pentru a înfrumuseţa aspectul şcolii noastre, atât la centrul din Ştefăneşti cât şi la structurile din Bâdiuţi, Stînca şi Bobuleşti.

    La Ştefăneşti s-au toaletat arborii din curtea şcolii, s-au vopsit căile de acces şi s-au plantat flori şi copaci decorativi.

    La Şcoala Bâdiuţi s-a facut curaţenie generală şi s-a construit un gard nou.

    La Grădiniţa Ştefăneşti, elevi şi părinţi au participat la înfrumuseţarea curţii prin plantare de flori şi construirea a unor decoraţiuni de gradină din anvelope uzate.

    În cadrul aceluiaşi proiect, a avut loc şi concursul CURĂŢENIA ŞI SĂNĂTATEA: DOI PRIETENI MEREU ÎMPREUNĂ.  clasele de nivel primar, gimnazial şi liceal s-au întrecut pentru a câştiga o excursie gratuită de o zi la o destinaţie aleasă de ei. S-a constituit o comisie condusă de dna prof. Murariu Ana, şi responsabilii pe fiecare nivel, înv. Rotari Maria pentru învăţământ primar, prof. Bîrsan Valentina pentru învăţământ gimnazial, prof. Chiaburu Veronica pentru învăţământ liceal, profil teoretic şi prof. Alecu Nadia pentru învăţământ liceal profil tehnologic. S-a monitorizat pe parcursul a două luni, aprilie şi mai, curăţenia claselor, ţinuta elevilor (decenţa şi purtarea însemnelor şcolare) şi curăţenia holurilor aferente fiecărei clase.

    În urma adunării rezultatelor, câstigătorii concursului sunt:

    -          Învăţământ primar, CLASA I, condusă de înv. Balaşa Ana

    -          Învăţământ gimnazial, CLASA a VI-a B, condusă de prof. Aruşti Florentina

    -          Învăţământ liceal, CLASA A X-a A, condusă de prof. Muraru Ana

    Clasele câşstigătoare vor merge în excursie în luna iulie 2016, după întocmirea dosarelor de excursie cu itinerar, liste de participanţi şi documentaţia specifică unei astfel de activităţi.

     

    GALERIE FOTO 

     

     

     

  • 2016 - Concursul Judetean - Cupa "Stefan D. Luchian - editia II

    Data de 18 aprilie 2016 va rămâne în amintirile celor prezenţi la Liceul Ştefan D. Luchian din Ştefăneşti ca una din cele mai frumoase zile din viaţa lor. De dimineaţă puţină lume trăbăluia prin curtea liceului, aşezând scaune si mese, marcând marginile terenului cu bandă pentru a delimita zona publicului de cea a sportivilor. În interior se pregăteau diplome si medalii care aşteptau răbdătoare să îşi întâlnească victorioşii.

    Când au început să apară microbuze şi curtea liceului a devenit neîncăpătoare cu toţii am înţeles ca va fi o zi lungă, dar fumoasă.

    Ca şi la ediţia precedentă, de organizarea acestui eveniment s-a ocupat doamna profesoara Raluca Vaipan, împreună cu o echipă devotată si hotărâtă să facă tot ce le stă în putinţă să iasă totul bine.  Profesori din toate domeniile si elevi (notăm aici fetele clasei a X-a A care s-au ocupat de tabelele de scor) au muncit pentru a dovedi ca prin munca şi dăruire se pot face minuni.

     Elevii claselor V-VIII,  au  participat la 4 probe (Sărituri cu coarda, Ștafeta, Trage Sfoara și Șah, iar elevii claselor IX –XII, au participat la 5 probe ( Sckandenberg, Sărituri la groapa cu nisip, Aruncarea greutății, Darts și Flotări)

     

     

     

    Săriturile cu coardă s-au executat în formație de 10 participanți, sărituri succesive cu ambele picioare iar câștigător a fost cel (cea) care va rezista cel mai mult timp.

     

     -  Proba de Skandenberg, meciul a fost arbitrat de doi profesori, bandajele pentru încheieturi și cot au fost interzise, pentru evitarea alunecării palmelor s-a folosit pudră sau praf de cretă.

     

     - Pentru probele Șah, Săritură la groapa cu nisip și Aruncarea greutății s-a aplicat regulamentul Competițiilor Școlare, conform regulamentului O.N.S.S.

     

    - La proba de Darts s-a aplicat regulamentul ,,JOCUL ÎN JURUL CEASULUI – concurentii au trebuit sa  arunce  și să ținteascafiecare număr, de exemplu 1, 2, 3, 4 până la 15 . Câștigă cel care a nimerit toate numerele în ordine.

     

    - Flotări, la aceasta probă s-au facut formații de lucru de câte 10 participanți și s-au executat din forță. (Ex. la nr.1 se duce pieptul spre sol, la nr.2 se ridică corpul etc.). Cei (cele) care nu au executat corect au fost eliminați(e) printr-o atingere cu mâna pe umăr.

     

    - Ștafetă, startul și sosirea din/în competiție au fost amenajate în curtea liceului, accesul pe aleile unde s-a desfășurat competiția fiind restricționat. Distanța a fost de 600m, împărțită la 3 participanți ( fiecare a parcurs 200m și a predat ștafeta următorului coechiper). A câștigat echipa care  a scos cel mai puțin timp.

     

    - Trage sfoara. Fiecare grupă formată din două echipe a avut 3 reprize, câștigătoare fiind echipa care a câștigat două reprize (echipă formată din 3 elevi)

     

     

    GALERIE FOTO

     

     

    Discursul de introducere

     „O nouă zi, o nouă ediţie, un nou vis, o nouă satisfacţie, pentru că am putut organiza cea de-a doua ediţie a Concursului Judeţean Cupa,, Ştefan D. Luchian'' Ştefăneşti

     Am inceput prima ediţie cu 7 şcoli gimnaziale si trei licee, iar la cea de-a doua ediţie au participat 17 şcoli gimnaziale si trei licee.

     Le mulţumesc tuturor pentru motivaţia cu care au venit, pentru toata responsabilitatea de care au dat dovadă, pentru fairplay-ul si corectitudinea lor.

     Ne-am dorit o zi de relaxare, fară stres, cu victorii şi experienţe noi, o zi din care, noi, toţi cei prezenţi am reuşit să o facem unică!

     Sper ca ediţia de anul viitor, să aiba un numar mai mare de participanţi, sa ne ajute Dumnezu să ducem la capat dorinţa de a realiza cea de-a treia ediâie, iar voi elevii, să nu uitaţi - sunteţi în prima linie şi cheia succesului este la voi!”

     

    Prof. E.F.S  Raluca Vaipan

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    Medaliaţii liceului ,, Ştefan D. Luchian'' Ştefăneşti  sunt:

    Aiacoboaie Zîna, Oprea Nicoleta, Ungureanu Marinela, Andronic Petronela, Vizitiu George, Iacob Alex, Feraru Daniel, Bozu Marius, Grindei Adrian, Forţu Nicuşor, Matei Ionuţ, Ghiţun Valentin, Vasilu Ştefan, Jurablea Alexandra, Sârbu Florentina, Maftei Ana-Maria, Relinski Marko, Corman Robert, Adrian Ciomaga, Arcip Ioana

     

     

    Multumirile noastre sponsorilor : SC PETROM SRL Damideni ( Brutaria Damideni), Prof. Marineac Elena, Prof. Vaipan Raluca, Prof. Zaharia Madalina

     

     

  • 2016 - Artele Copilariei

    Liceul STEDAN D. LUCHIAN Stefanesti a participat anul acesta la a VIII-a editie a Festivalului concurs ARTELE COPILARIEI, in data de 30 ianuarie 2016.
    Liceul nostru a participat  la 6 sectiuni
    - Expozitia de arta (pictura sau obiecte executate in timpul orelor de educatie tehnologica);
    - Solist de muzica usoara, folk, etc, la alegere un gen (doua melodii diferite);
    - Solist de muzica populara, la alegere, vocala sau instrumentala (doua melodii diferite);
    - Dans modern, clasic, tematic, dans sportiv, etc, la alegere un gen, maxim 5 minute;
    - Dans popular specific zonei etnografice Botosani, maxim 5 minute;
    - Proba la alegere (numar artistic de alta factura fata de cele cu care s-a participat in concurs), maxim 15 minute.

    GALERIE FOTO

    Gala laureatilor a avut loc in data de 4 februarie 2016 si Liceul STEFAN D. LUCHIAN a obtinut urmatoarele rezultate:

    Suntem foarte mandrii de elevii si profesorii nostri participanti. FELICITARI!!

    LAUREATII FESTIVALULUI

    Pentru mai multe imagini de la festival, acesati link-ul de mai jos.

    Artele Copilariei 2016

     

     

     

  • 2015 - Monografia Orasului Stefanesti

    În cadrul manifestărilor organizate cu prilejul sărbătoririi a 580 de ani de atestare documentară a localităţii Ştefăneşti, duminică, 6 septembrie 2015, a avut loc lansarea volumului cu titlul „Monografia Oraşului Ştefăneşti”, apărut la editura botoşăneană „Quadrat”.
    Scrierea aparţine domnului Laurenţiu C. Maftei, autor a două volume intitulate: „Împreună au făurit Istoria” şi „Rădăcini adânci”.
    Putem spune, deci, cu bucurie: ne aflăm în faţa unui fapt împlinit – o lucrare monografică fixează în timp şi spaţiu o localitate care merită cu prisosinţă acest lucru.
     Lucrarea la care ne referim reprezintă rodul efortului depus de un om care s-a aplecat asupra documentelor, a căutat izvoarele care să-i furnizeze date certe despre localitatea de la Gura Başeului. Efortul autorului se întrupează într-un volum de succes ce se impune nu numai prin dimensiuni fizice, ci şi printr-un conţinut bogat în informaţii.
     În contextul unei evaluări a istoriei Ştefăneştilor, nu putea să nu amintim însemnările anterioare pe care le datorăm lui Iehuda Evron-Nachberg, apărute în Israel, cu titlul De la Ştefăneşti spre Eretz-Israel, referirile la localitate fiind legate de prezenţa evreilor aici.
     Nu facem comparaţie între texte, acestea având obiective diferite dar cartea lansată la Ştefăneşti are multiple valenţe, ea       reprezintă o „bornă” cu multiple faţete – autorul parcurgând secvenţe de timp, până la zi, comunicându-ne date privind geografia şi istoria Ştefăneştilor şi a localităţilor din preajmă, evoluţia din punct de vedere economic, transformările sociale ce s-au succedat, ambientul cultural şi spiritual în care s-au produs aceste evoluţii.
     Sigur, statutul localităţii de vechi târg pe malul Prutului ne dă imaginea unei economii bazate pe produsele agricole din zonă realizate de agricultorii satelor din această parte a Moldovei şi comercializate la nivelul perioadelor respective. Istoria cu toate meandrele sale este ilustrată de autor cu un mare volum de date.
     Editarea unei asemenea lucrări reprezentative onorează nu numai pe autor, ci întreaga comunitate locală, perspectiva oraşului Ştefăneşti fiind una optimistă, amplasarea sa pe un viitor traseu turistic şi de mare circulaţie schimbând în bine  viaţa tuturor celor care locuiesc şi vor locui pe aceste meleaguri.
     Subliniind importanţa lucrării pentru istoriografia şi memoria colectivă a celor care locuiesc în prezent şi a generaţiilor ce vor urma, trebuie să evidenţiem interesul deosebit al autorului de a argumenta cu imagini textul lucrării, fie că este vorba de aspecte edilitare, de monumente istorice, lăcaşe de cult etc., prin întreaga sa compoziţie grafică, lucrarea atrăgând cititorul şi stimulând interesul de a cunoaşte „portretul” civic al localităţii.
     În paginile monografice vom găsi nu numai nume de oameni, ci şi imagini care ne vorbesc despre construcţiile ţărăneşti – case şi anexe gospodăreşti, despre viaţa locuitorilor din Ştefăneşti şi din comunele apropiate ilustrată prin interioarele amenajate, lucrările din gospodării – ţesături, obiecte casnice, mobilier, covoare alese, cu specific local, toate indicând măsura în care oamenii şi-au desfăşurat întreaga viaţă.
    Tradiţiile locale şi obiceiurile păstrate din strămoşi au constituit preocuparea multor intelectuali, artişti populari, activităţile cultural-artistice din zonă cunoscând o largă participare, pe care autorul o pune în evidenţă. Aşa, de pildă, „Festivalul Portului Popular din Moldova” a devenit o oglindă fidelă a mărturiilor aduse în prim plan de participanţi, nu numai cu piesele de ţinută, ci şi prin cântec şi joc.
     Faptul că oraşul este locul în care au văzut lumina zilei personalităţi de prestigiu din cultura noastră – numărul profesorilor, al medicilor, economiştilor, poeţilor artiştilot plastici (aici s-a născut Ştefan Luchian!) că în zilele noastre, prin zăgăzuirea apelor râului Prut s-a creat perspectiva fiinţării unor activităţi sportive şi turistice multiple, oferă oraşului Ştefăneşti şansa unui viitor în care dezvoltarea pe multiple planuri să devină o realitate.
     Schiţarea structurilor ce pot fi active într-un viitor apropiat, ori mai îndepărtat sugerate pe undeva de către autor, dar şi mersul istoriei, care îşi poate găsi calea spre visul românilor de pe ambele maluri ale râului Prut, ne permit să anticipăm o urbe puternică – activitatea economică, în primul rând, necesitând o dezvoltare prioritară
    Ca încheiere, aş vrea să citez cele menţionate de domnul profesor dr. Dan Prodan în Prefaţa pe care o semnează la această Carte a Ştefăneştilor: „…o temă vastă geografico-istorică analizată conştiincios şi bine prezentată de Laurenţiu C. Maftei, pe parcursul celor peste 700 de pagini ale monografiei. O expunere complexă, uneori cu extensii inutile, a personalităţii unei aşezări vechi de peste 600 de ani, documentar şi arheologic dovedită, incluzând toate formele de manifestare a locuirii umane, de la cadrul geografic şi climă până la arhitectura rurală ţărănească şi trasee turistice. Un proiect geografico-istoric al memoriei locale, care şi-a atins, în general, obiectivele propuse. Un generos şi patriotic cadou istoriografic şi omagiu al unui ştefăneştean către toţi  ştefăneştenii săi conurbani, la împlinirea a 580 de ani de atestare documentară a localităţii…”

    articol preluat http://www.luceafarul.net/din-vremea-strabunilor-si-pana-azi 

    Moment memorabil la Stefanesti -  Lansare  de monografie (video)

    Galerie foto

  • 2015 - Serbarea de Craciun - Clasa Pregatitoare A


    SERBARE CRACIUN
    COORDONATOR: INV. ROTARI MARIA
    Clasa pregatoare A de la Liceul "Stefan D. Luchian" Stefanesti au sarbatorit primul lor Craciun alaturi de doamna invatatoare MAria Rotari, ce care le va fi o a doua mama pana in clasa a IV-a.
    Copiii au pregatit o sceneta, s-au costumat pentru ocazie si l-au uimit pe Mosul cu poeziile lor. 

    Galerie Foto

  • 2014 - Serbarea de Craciun IV A

    SERBAREA DE CRACIUN
    COORDONATOR: INV. ROTARI MARIA

    Cu ocazia ultimului lor Craciun petrecut alaturi de doamna invatatoare, elevii clasei a IV-a A au pregatit o serbare in care au recitat poezii, au jucat o sceneta si au primit daruru de la Mos Craciun.

    Galerie foto

     

     

  • 2015 - IATA VIN COLINDATORI

     

    Ca in fiecare an, elevii Liceului "Stefan D. Luchian" au pregatit impreuna cu profesorii lor, un spectacol dedicat sarbatorilor de iarna. Sub indrumarea unor cadre didactice dedicate, printre care amintim d-na Oltea Neagu, d-na Crenguta Volentiru, d-na Afrodita Sparhat, d-nul Puiu Sparhat, d-rele Iuliana Sudureac si Ioana Grosu, cu ajutorul sponsorilor si patronajul d-nei director Elena Marineac, evenimentul a avut loc in data de 17 decembrie 2015 la Casa de Cultura Stefanesti, si a adunat elevi de toate varstele, de la clasa a III-a  pana la liceu.  Programul a continut colinde, dansuri populare si obiceiuri de Anul Nou.  Copiii participanti au primit un mic dar din partea Mosului pentru munca depusa.

    Rezultatele deosebite ale copiilor nostri se pot vedea in filmuletele si imaginile de mai jos.

    DUPA DATINI COLINDAM (video)

    OASPETI CU AZUR IN GENE (video)

    SANTA CLAUS IS COMING TO TOWN (video)

    CLASELE A III-A (video)

    CRAIASA ZAPEZII (video)

    HORA SUB BRAU (video)

     In aceeasi zi, la Scoala Bobulesti, a a vut loc o serbare mai restransa la care au participat elevii claselor 5-8. Micii actori au explicat originea lui Mos Craciun si Nasterea Domnului intr-o sceneta pregatita de d-na Cazacu Mihaela (limba romana), apoi fiecare clasa a prezentat un mic program artistic.

    CAPRA DE LA BOTOSANI (video)

    GALERIE FOTO

     

  • 2015 - Hanul Ancutei

     "Trebuie să ştiţi dumneavoastră că hanul acela al Ancuţei nu era han, -era cetate. Avea nişte ziduri groase de ici până colo, şi nişte porţi ferecate cum n-am mai vazut in zilele mele. In cuprinsul lui se puteau oploşi oameni, vite şi caruţe şi habar n-aveai dinspre partea hoţilor".


    COORDONATOR: prof. Munteanu Carmelia

    Lectie deschisa a catedrei de limba si comunicare

    Din dorinta de a da un exemplu de buna practica membrilor comiciei metodoce de limba si comunicare a liceului nostru, d-na Munteanu a organizat o frumoasa activitate impreuna cu elevii clasei a X-a A in care au reconstituit atmosfera de demult a Hanului Ancutei. Costume populare, mancaruri traditionale, povesti si voie buna au delectat atat oaspetii cat si elevii intr-un eveniment de neuitat.

    LA HANUL ANCUTEI (video)

    IAPA LUI VODA (video)

    GALERIE FOTO

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

  • 2015 - Balul Bobocilor

    NEW YORK-UL ANILOR '20 LA STEFANESTI

    6 noiembrie 2015

    Balul Bobocilor este un eveniment important in viata elevilor de liceu, in special pentru clasele a IX-a. Traditia dicteaza ca seniorii liceului, clasa a XII-a, trebuie sa organizeze evenimentul pentru a introduce boboceii dar si pentru a-i tortura putin prin probe care mai de care. Scopul balului este si sa se aleaga dintre concurenti o Miss Bobocel si un Mister Bobocel. Este un ritual de predare a stafetei, o initiere care ramane ca o amintire frumoasa in mintile participantilor.
    Anul acesta, responsabili de organizarea Balului Bobcilor au fost clasa a XII-a A, condusa de d-na diriginta Veronica Chiaburu. Cu saptamani inainte, se auzea in scoala zvonuri. Va fi bal. Se pregatesc de bal. Se aleg concurentii. Se pregatesc dansuri. Se fac repetitii. Si atat. Secret mare, bine pastrat. A meritat asteptarea.
    In sala de spectacole aveam sa pasim intr-o alta lume, in timp, tocmai in New York-ul anilor '20. A fost o incercare de a scapa de conventie, de scenariul obisnuit al acestor baluri. O incercare reusita.
    Printre probe, am fost delectati de invitatii speciali din Botosani, Alexandru si Consecro, care ne-au impresionat prin prestanta lor.
    Concurentii s-au descurcat bine la toate probele (mai jos sunt cateva inregistrari), si clasa a XII-a ne-a uimit cu scenetele lor.
    In final s-au ales castigatorii, si au fost premiati de d-nul viceprimar Butura, sponsorul nostru principal.
    Podiumul a arata asa:
    locul I - Mihaela Secara si Bogdan Morosanu
    locul II - Florina Rotaru si Razvan Gavril
    Locul III - Iuliana Corman si Andrei Corman

    VALSUL CLASEI A XII-A A (video)

    SCENETA CLASEI A XII-A A (video)

    CONSECRO

    PROBA TALENTE 5

    PROBA TALENTE 3

    PROBA TALENTE 4

     GALERIE FOTO

     

    Instuctiuni de ultim moment de la doamna diriginta.

    Printre oaspeti...

    Baietii...

    Fetele...

    Toti boboceii...

    Proba de seara...

    D-na director ...

    Mugurel, gazda muncita...

    Miss si Mister afla vestea...

    D-nul viceprimar...

    Sa ne premiem concurentii.

     

  • 2015 - Festivitatea de deschidere a anului scolar 2015-2016

    Ca in fiecare mijloc de septembrie, elevi, parinti si profesori s-au reintalnit pe treptele scolii pentru a incepe un nou an in aventura cunoasterii. Emotii au fost cat cuprinde pentru ca boboceii din clasa I urmeaza sa o intalneasca pe doamna lor invatatoare, cea care le va fi o a doua mama in urmatorii patru ani si care le va deschide calea catre cea mai mare bogatie a unui scolar: abecedarul. Emotii au avut si bobocii din clasa a IX-a, multi dintre ei intalnindu-se pentru prima data, si care fac trecerea de la copii la ultima treapta inainte de a devein adulti. Emotii au avut si clasa a XII-a pentru ca acesta e ultimul lor an impreuna si aceasta a fost ultima lor festivitate de deschidere a unui an scolar.

    Emotii au avut si parintii care, fie ca isi aduc puiul pentru prima data la scoala , fie ca e doar un nou an scolar, vor intotdeauna interesati de soarta copiilor lor. Emotii au avut si profesorii care se gandesc deja cum sa isi ajute copii de imprumut, cum sa ii faca sa straluceasca si sa ne mandreasca prin rezultate exceptionale, prin atitudine, prin cunostintele dobandite.

    GALERIE FOTO 

    intonarea imnului national

     

    prof. Elena Marineac - director, Prof. Elena Ignat - director adjunct

     

    clasele mici 5-8

     

    clasele de liceu

     

    discurt reprezentant politie

     

  • 2015 - 1 Decembrie

     ZIUA NATIONALA A ROMANIEI

    COORDONATOR :  PROF.  CRACIUN ROXANA

         Data: 27 NOIEMBRIE

    1 Decembrie este Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după inlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.
    Ziua de 1 Decembrie 1918 incununează deci lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari, situându-se in continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).
    Poporul român a stiut atunci sa valorifice admirabil conjunctura internaţională favorabilă creată în urma primului război mondial şi a destrămării imperiilor Ţarist şi Austro-Ungar. 
    Asa cum sublinia si istoricul Florin Constantiniu, “…Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. [...]
    Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. [...]
    Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţionalã care este statul naţional.[...]
    O necesitate istoricã - naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional - s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.”
    (informatii preluate de la www.ziuanationala.ro)

    Elevii clasei a VIII-a A, indrumati de doamnele profesoare Craciun Roxana si Volentiru Crenguta au prezentat  cu ocazia ZILEI ROMANIEI, cateva versuri si cantece.

    INTRODUCEREA ACTIVITATII (video)

    POEZII  (video)

    CANTECE (VIDEO)

    (pentru a vizualiza fisierele video , click pe numele fisierului)

    FOTGRAFII

  • 2014 - BULGARE DE HUMA

      "Povestile copilariei”


      "Poveştile lui Creangă sunt  bucăţi rupte din viaţa poporului moldovenesc." (Garabet Ibraileanu) 

    COORDONATOR DE PROIECT:  PROF.  ARUSTI  FLORENTINA CRENGUTA   

         PERIOADA DERULĂRII PROIECTULUI :    1-22NOIEMBRIE 2014

         ARGUMENT:

              Ion Creangă este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi povestitori, supranumit şi “Împăratul poveştilor”.

    El a preţuit mult comorile folclorice şi a nutrit o dragoste caldă şi plină de înţelegere pentru copii . Animat de aceste sentimente , a creat un bogat şi valoros tezaur de poveşti care au fermecat copilăria a zeci de generaţii şi vor constitui mereu lectura preferată a copiilor. Citind poveştile lui Ion Creangă, copiii cunosc numeroase figuri din viaţa satului : oameni şi buni şi răi, harnici şi leneşi, cinstiţi şi necinstiţi, optimişti, veseli, glumeţi , dar hotărâţi să lupte pentru o viaţă mai bună .

     Creangă a realizat pentru prima dată în literatura noastră cea mai atractivă şi mai accesibilă operă , de o deosebită valoare artistică

                              „ Amintiri din copilărie”. Povestirea năzdrăvăniilor din vârsta sa fragedă a fost un prilej de a alcătui o frescă a vieţii ţăranului din ţinuturile de munte ale Moldovei, din prima jumătate a sec. al XIX-lea .

                   Întreaga operă este presărată cu proverbe , zicători şi expresii populare , care îmbogăţesc vorbirea copiilor şi-i fac să pătrundă în tainele limbii materne şi în comorile înţelepciunii populare . 

                   Petrecându-şi întreaga viaţă printre copii , marele povestitor a cunoscut preocupările şi preferinţele lor şi de aceea a reuşit să creeze pentru ei poveşti care să-i atragă , dar , în acelaşi timp , să-i educe şi să-i instruiască , ajutând şi la formarea unei concepţii optimiste despre viaţă .

              Unele replici au devenit memorabile, iar proverbele şi zicătorile din opera sa  constituie un adevărat material educativ.

              El a reuşit să ridice proza românească din secolul trecut pe aceleaşi culmi pe care Eminescu propulsase limba literară în poezie, valorificând vorbirea omului simplu şi ridicând-o la un nivel neegalat nici până astăzi.

               Opera lui literară este alcătuită din poveşti (Soacra cu trei nurori, Capra cu trei iezi, Punguţa cu doi bani, Dănilă Prepeleac, Povestea porcului, Povestea lui Harap A1b, Fata babei şi fata moşneagului ş.a.), povestiri (Acul şi barosul, Inul şi cămeşa, Moş Nechifor Coţcariul).

    CONŢINUTUL PROIECTULUI

     

    NR. CRT

                   ACTIVITATEA

      LOCUL DE

    DESFĂŞURARE

    PERIOADA/

         DATA

       1.

    * Să ne amintim de Creangă !

     -popularizarea proiectului în rândurile elevilor;

      - stabilirea termenului şi a timpului derulării proiectului;

      - organizarea colectivelor de elevi, planificarea activităţilor;

     -prezentarea de date biografice;

    - audiţie : M . Sadoveanu citind din “Amintiri din copilărie”.

      - împărţirea responsabilităţilor şi a sarcinilor de lucru;

     (realizarea unor desene inspirate din opera scriitorului, colectarea de fotografii, imagini);

     

     

      Sala de clasă

     

     

    01 noiembrie

       2014

       2

     - prezentare sceneta “La cirese ‘

     - dramatizare- împărţirea rolurilor;

     - vizită la bibliotecă cu scopul de a împrumuta cărţi de şi despre  Ion Creangă;

     - sarcini de lucru: realizarea unor desene inspirate de opera scriitorului, colectarea unor obiecte

     

    Sala de clasă

     

    Bibliotecă

     

    10NOIEMBRIE

       2014

       3.

    - prezentarea video a filmului ”Amintiri din copilărie”urmată de discuţii;

    - selectarea de  proverbe şi zicători din opera audiat

     

    Sala de clasă

     

     

    15 noiembrie

       2014

       4. 

    -realizarea   portofoliului ” CREANGĂ printre noi ”, ce va rămâne  la biblioteca şcolii pentru a putea fi folosit oricând şi de celelalte clase;

    -amenajarea expoziţiei şi a  muzeului;

    - Scrisori adresate scriitorului sau personajelor din poveşti;

    - repetiţii la scenete;

     

    Sala de clasă

     

    Bibliotecă

     

    17noiembrie

       2014

       5.

    - moment omagial – participare directă la concursul naţional ,,Creangă şi satul cu poveşti”

              prezentare scenete.. La cirese

    Pupaza   din tei..

     

    Sala de clasa

     

    22 noiembrie

       2014

S5 Box

Autentificare

Register

*
*
*
*
*
*

Fields marked with an asterisk (*) are required.